Romanul „Morometii” – Marin Preda

 

Romanul „Morometii” a aparut in doua volume, primul fiind publicat in 1955, iar cel de-al doilea in 1967, fiind nu numai un punct de reper in proza postbelica, ci si o reprezentare de exceptie a satului traditional romanesc din Campia Dunareana, in perioada interbelica si postbelica. Romanul a fost precedat de 3 nuvele: „Intalnirea din pamanturi”, „O adunare linistita” si „Dimineata de iarna”. h8l24ld
          Continuand traditia romanului romanesc de inspiratie rurala (Rebreau, Slavici, Sadoveanu), Marin Preda a creat un roman original, cu o viziune moderna asupra lumii rurale. Scriitorul isi fundamenteaza romanul din perspectiva relatiei omului cu timpul, a umanitatii cu istoria, la rascruce de epoci, sub presiunea unor evenimente necrutatoare.
           Marin Preda este un narator omniscient, care povesteste intamplarile si evenimentele la persoana a III-a. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia fata de evenimente si personaje, desi romanul are elemente autobiografice. Perspectiva temporala este cronologica, bazata pe relatarea evenimentelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real, acela al satului Silistea-Gumesti si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.
             Actiunea primului volum al romanului e plasata cu trei ani inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial si pana in 1962- cel de-al doilea volum, in satul Silistea-Gumesti din Campia Dunarii.
Romanul, asadar, este de factura realista pentru ca zugravste veridic si obiectiv realitatea unei epoci care sta sub semnul unor evenimente istorice importante. Axa fundamentala a romanului, pe care se aseaza actiunea, este timpul. Ingaduitor la inceput, idee formulata in primele randuri ale primului volum „ se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare: viata se scurgea aici fara conflicte mari” , ideea timpului revine simetric la finalul volumului, rasturnand imaginea vietii tihnite de la inceput: „Trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea rabdare”.
             Scriitorul contureaza imaginea dramatica a satului rominesc surprins in tragismul evenimentelor ce vor sparge tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia taranimii traditionale, a clasei sociale fundamentale aflate in declin si supusa destramarii de catre istorie.
             Planurile de actiune sunt paralele, destinele familiilor taranesti nu se intersecteaza si nu se determima reciproc, asa cum se intampla in romanul „Ion” al lui Rebreanu. Exista aici un plan al familiei Moromete, care este centrul intregii naratiuni si un plan al celorlalte destine si familii din sat, care evolueaza paralel. Personajele sunt numeroase si puternic individualizate, care intra in conflicte puternice, fie intre ele, fie cu oranduirea sociala.
           Incipitul precizeaza locul si timpul desfasurarii actiunii. Axa timpului strabate tot volumul I, majoritatea evenimentelor avand loc de sambata seara pana duminica dimineata, cand timpul pare dilatat, oamenii pot sa faca o multime de lucruri.
           Debutul romanului prezinta intoarcerea de la camp a lui Ilie Moromete impreuna cu cei trei fii mai mari, naratorul avand si el nesfarsita rabdare, staruind asupra fiecarui amanunt, replica sau gest, construind o scena monumentala- aceea a cinei- cu o simplitate desavarsita, a miscarii personajelor ce se deruleaza dupa o ordine prestabilita, dupa un cod ancestral.
           Familia Morometilor este numeroasa, alcatuita si din copii proveniti din alte casatorii, este o „familie hibrida” , generatoare de conflicte in interiorul ei, „prin ignorarea realitatilor sufletesti individuale” (M.Ungheanu). Ilie Moromete, tatal, cu zece ani mai mare decat sotia lui, Catrina, venise in aceasta a doua casatorie cu trei baieti, Paraschiv, Nila si Achim, carora li se adaugasera doua fete, Tita si Ilinca, si inca baiat, Niculae, mezinul de 12 ani al familiei.
Morometii se afla la cina, stransi „in tinda”, in jurul unei mese mici, joase si rotunde, „pe niste scaunele cat palma”, asezati „unul langa altul, dupa fire si neam”. Cei trei frati vitregi stateau spre partea dinafara a tindei, „ca si cum ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece”, prevestind parca fuga la Bucuresti; in partea dinspre vatra, aproape de oalele cu mancare statea intotdeauna Catrina, avand langa ea pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, „copii facuti cu Moromete”. Autoritatea capului familiei este sugerata inca de pe acum, deoarece Moromete statea parca deasupra tuturor”, veghindu-si familia, stapanind „cu privirea pe fiecare”.
            Inca din acest prim episod, atmosfera este tensionata, fiecare dintre membrii familiei avand nemultumiriri care moocnesc, si care aveau sa izbucneasca in conflictele ce zguduiesc puternic familia, ducand la destramarea ei. In desfasurarea actiuni descoperim trei conflicte principale.
           Un conflict este intre Moromete si sotia sa, deoarece Catrina revendica, din ce in ce mai insistent, pogonul ei de pamant, pe care Moromete il vanduse in timpul foametei de dupa primul razboi mondial. Barbatul promisese in schimb ca trece casa si pamantul din jurul ei pe numele ei, urmand astfel sa asigure ca sotia sa nu va ramane pe drumuri, la o adica. Insa Moromete nu se tinuse de cuvint, glumind chiar batjocoritor cand ea aducea vorba despre asta. Zbuciumarile interioare ce o inspaimantau pe Catrina o fac sa se indrepte spre Biserica, unde gaseste alinarea dupa care tanjea.
            Un al doilea conflict se desfasoara intre Ilie si sora sa, Maria- zisa Guica. Nemultumirile acesteia gravitau in jurul celei de-a doua casatorii al fratelui sau si aveau ca obiect evident atat pe Catrina cat si pe Ilie insusi. Mama adevarata a celor trei frati murise cand acestia erau foatre mici. Atunci Guica ii propusese lui Ilie sa nu se recasatoreasca, ci so ia pe ea la casa lui sa aiba grija de copii si de gospodarie (pentru a putea avea pretentii indreptatite asupra casei parintesti si a gradini din jurul ei). In momentul in care Moromete se recasatoreste, Guica prinde o ura atat pe frate cat si pe noua lui sotie, sfarsind prin a-i indrepta impotriva mamei vitregi si a tatalui si pe cei 3 baieti. Desi ii crescuse de la o varsta frageda, cu greu si cu sacrificii (inclusiv vanzarea pogonului de pamant), Catrina primeste in loc de recunostiinta ura, acuzatii si cuvinte de ocara din partea celor trei baieti. Guica ii inversuneaza pe Paraschiv, Nila si Achim si impotriva surorilor vitrege, sub pretextul ca ele culeg rodul trudei lor sub forma hainelor si zestrei ce li se pregatea. Tot Giuca este cea care ii convinge pe cei trei sa fuga la Bucuresti, lasand familia fara oi si cai, obligandu-i astfel sa lucreze singuri, dar si sa suporte rusinea in sat de a fi fost furati de proprii copii.
           Al treilea conflict este cel dintre baieti si tatal lor, fiindca acesta „nu face nimic, sta toata ziua”, iar pe ei ii scoala cu noaptea in cap ca sa plece la munca si nu-i slabeste toata ziua cu ordine si porunci. Il acuza pe Moromete ca nu e in stare de a vedea in recolte valoarea comerciala, pe cand „altii, ca alde Balosu”, stiu sa castige bani din vanzarea produselor. Il silesc sa plece si el la munte cu cereale. Dar nu iese nimic nici din aceasta calatorie(spre satisfactia cinica a lui Ilie), caci Moromete, induplecat de lacrimele unei vaduve, vinde porumbul mai ieftin decat avea sa o faca Balosu putin mai tarziu.
          Datoriile la banca, plata focierii si traiul zilnic al unei familii numeroase il sufoca pe Moromete, care trebuie sa se descurce cumva, fara a vinde din pamant. Ca sa mai acopere din datorii, se hotareste sa vanda lui Tudor Balosu salcamul din curte, desi acesta „strajuia prin inaltimea si coroana lui stufoasa toata partea aceea a satului”, ca simbol al trainiciei si al stabilitatii.
          Taierea salcamului este al doilea dintre cele trei momente esentiale ale volumului (primul fiind cina), atat prin maiestria construirii lui din detalii ce se aduna progresiv, prin cuvinte expresive, si prin simbolistica dramatica, acesta fiind pimul semn al declinului familiei Moromete, dar si al satului traditional, ramas parca aparare: „…acum totul se facuse mic. Gradina, caii, Moromete insusi aratau bicisnici. Cerul deschis si cimpia napadeau imprejurimile”. Scena taierii salcimului este de un dramatism impresionant, asfel ea se desfasoara inainte de rasaritul soarelui, in lumina crepusculara a sfarsitului noptii, pentru ca nimeni sa nu fie martor la actul distrugator, pe fondul bocetului ce venea din cimitir. Acest amanunt ne duce cu gandul la faptul ca taierea salcamului nu era numai prevestirea unei drame personale, ci inceputul unei decaderi universale, deplansa de intreaga natura, facand durearea personala, o durere universala. Liantul universului satului in general, si elementul central al Silistei-Gumesti in particular-salcamul, fusese taiat, acest lucru prevesteste decaderea ce va urma.Chiar si ciorile se roteau dezorientate, nemaiavand pe ce sa se aseze. Salcamul taiat facea parte din viata familiei Moromete, si, deopotriva, din existenta satului, „toata lumea cunostea acest salcam”, simbolizand elementul pastrator al traditiilor si credintelor stramosesti, al stabilitatii taranesti.
             Inima adevarata a satului este Poiana lui Iocan, locul unde se aduna gospodarii satului, cei care sunt „nici saraci, nici bogati”, intre care Moromete, Cocosila si Dumitru al lui Nae citesc ziarul, comenteaza politica ironic si cu umor, dupa legi anume, stravechi, stiute numai de ei; in dialogul lor duelul inteligentei scapa spontan, dandu-le iluzia libertatii si a demnitatii lor. Aici spiritul rational al lui Moromete e recunoscut de toti, el este cel care explica, clarifica, trage concluzii: „trei chestiuni se desprind de fapt din aceasta situatie” spune Moromete. Astfel se poate spune ca Moromete nu era o autoritate doar in familie, ci si in comunitatea rurala. El este spiritul intalnirilor din Poiana lui Iocan, absenta sa facea ca intalniriile saptamanale de duminica dimineata sa fie „nu prea reusite”. Moromete avea placerea vorbei, mestesug cu care isi fascineaza consatenii, dar si criticii vremii, care apreciaza: „Ilie Moromete reprezinta tipul taranului filosof”.
              Plata darilor constituie principalul motiv de ingrijorare pentru Moromete, desi avea acum „vreo sase pogoane de pamint si-si facuse o casa frumoasa”, insa nu avea suficienti bani pentru plata impozitelor pe pamant (foncierea) si ratele imprumutului de la banca. Chemat sa vina acasa de la fierarie, Moromete vazu pe prispa casei doi oameni care-l asteptau. Unul dintre ei era Jupuitu, agent de urmarire, care venise dupa „fonciirea pamantului”. Ceea ce urmeaza este un episod demn de nenea Iancu: Moromete „joaca” scena „foncierii” cu o gama inepuizabila de tertipuri, incercand sa scape si data aceasta. Gesturile, vorbele rostite, agitatia lui fara rost construiesc un moment unic in literatura. Desi era singur acasa, Moromete striga la toti ai casei „Catrina, ia, fa, secerile astea”, „Paraschive nu vezi ca furca aia sta acolo langa gard de cinci saptamani”, pentru a parea un om ocupat, care are probleme mult mai importante decat cele pentru care venisera cei doi, pe care-i ignora cu desavasire; apoi se intoarce brusc „pe calcaie si striga: N-am!”. In final Moromete le da 1000 din cei 1200 de lei primiti pe salcam, spunand ca vor primi restul „peste o saptamana, doua”.
               Scena secerisului este al treilea moment important al primului volum. Ea
prezinta datini din viata satului traditional, constituindu-se intr-o adevarata monografie a obiceiurilor si ritualurilor din timpuri stravechi. Culegerea roadelor pamantului este un moment de bucurie, de contopire deplina a omului cu ritmurile naturii. Secerisul are reguli precise, impuse de traditia strabuna: cel mai vrednic dintre copii este cel care, simbolic, porneste recoltarea granelor, masurand cu pasul „statiile”, partile de loc, pe care vor trebui sa le duca fiecare secerator la capat, apoi „incepe sa taie spicele si sa arunce manunchiurile in urma”, iar tatal leaga snopii si-i aseaza in clai. Femeile se ocupau de mancarea pentru seceratori, iar in anul acesta recolta este foarte buna, de aceea o veselie nemaipomenita ii cuprinsese pe toti, Catrina laudandu-l pe Cel de Sus pentru „mana cereasca”, cum ii spunea ea graului, „cu care ii milostivise Dumnezeu”.
De aici lucrurile se precipita, Paraschiv, Nila fug la Bucuresti luand cu ei caii, toti banii si covoarele de zestre ale fetelor, iar Moromete era convins ca Achim nu va mai trimite nici un ban acasa(el fiind plecat la Bucuresti cu oile familiei). Confruntat cu aceste probleme, Moromete ia hotarariri decisive: vinde din pamant si achita fonciirea, banca, ia doi cai si il trimite pe Niculae la scoala. Naratorul noteaza insa ca problema banilor ramasese nerezolvata pe termen lung: „din nou rata la banca, din nou fonciirea, din nou Niculae”.
          Volumul se incheie rotund, infirmand cele afirmate la inceputul lui: „timpul nu mai avea rabdare”.
Volumul al doilea se intinde pe durata a 24 de ani. Desi acopera o perioada atat de lunga de timp, faptele prezentate sunt mult mai putine si mai slab individualizate. Astfel, romanul incepe cu o interogatie retorica: „In bine sau in rau se schimbase Moromete?”. De remarcat insa ca si ceilalati tarani isi schimbasera atitudinea fata de el: Balosu il compatimea, Guica tacuse…
Ilie Moromete nu mai este persoajul principal. Alaturi de el, se individualizeaza mai pregnant Niculae.
Dupa plecare baietilor la Bucuresti, Moromete se apuca de negot, castigase bani buni, „poli galbeni ii umpleau buzunarele”. Cu toate acestea el refuza sa-l mai trimita pe Niculae la scoala, invocand absenta beneficiilor de pe urma unei astfel de investitii.
Moromete era acum un om schimbat, nu mai era atent si nici nu mai dadea raspunsurile pline de o inteligenta cinica de altadata. Cu toate acestea, in momentul in care primeste o scrisoare de la baietii din Bucuresti, cu primele stiri de cand au plecat, vede oportunitatea de a-si reintregi familia. Conform acestei scrisori Paraschiv lucra acum ca sudor la tramvai, Nila era portar la bloc, iar Achim era singurul care reusise cat de cat, el fiind proprietarul unui magazin alimentar. Baietii anexasera chiar si o fotograie scrisorii, din care Catrina si fetele incercasera sa ghiceasca „si ceea ce in scrisoare nu se spunea”.
Moromete ajunge la Bucuresti si se intalnesta cu cei trei. El le propune sa dea uitarii toate neantelegerile si sa se intoarca acasa, avand acum destul pamant pentru toti trei. Dupa un mome4nt de tacere semnificativa, Moromete le declara cu o voce inalta: „Mi-am luat mana de pe voi. Mana mea asupra voastra nu mai exista”.
        Era anul in care avea sa se declanseze razboiul.
Familia continua sa se destrame odata cu moartea lui Nila in razboi, precum si de sfarsitul tragic al lui Paraschiv, care se imbolnaveste de tuberculoza pe fondul efortului prea mare depus si moare.
Autoritatea lui Moromete scade atat in sat cat si in familie. Catrina il ameneninta ca il paraseste, pentru ca in final sa o faca. Cu prietenii sai nu se mai intelegea: cu Cocosila nu se mai intelegea deloc, cu Dumitru al lui Nae si Iocan nu mai vorbise demult, iar in sat se ridicasera alti fruntasi „il vezi cum ii ia altul vorba din gura, fara nici un respect si el lasa fruntea in jos si nu zice nimic”.
Anii ’50 aduc in viata satului schimbari importante: in 1945 reforma agrara, iar in 1949 colectivizarea, iar Silistea-Gumesti este scum „o groapa fara fund din care nu incetau sa iasa atatia necunoscuti”.
Niculae Moromete ajunge activist de partid. Trimis cu sarcina de la „judeteana”, el esueaza in plasa intrigilor oportunistilor, astfel incat este destituit. Se da la fund, isi continua studiile si devine inginer horticol. Se casatoreste cu Marioara, o asistenta medicala, o taranca care isi pierde si ea esenta originilor ei.
Ultimele capitole infatiseaza moartea lui Moromete. Ajuns la 80 de ani, moromete se afla la capatul zilelor. Fara a suferi de o boala anume, el cade la pat pentru ca sa moara. Paginile care infatiseaza moartea lui Moromete sunt cele mai frumoase pagini ale literaturii romane care infatiseaza moartea, pentru ca ele descriu sfarsitul fara lamentari, fara patetism, fara dramatism, un sfarsit lent, ca un episod firesc al vietii. Ultimele cuvinte ale lui Moromete exprima crezul sau, un crez dupa care isi conduse viata si care il facea acum un inadapatat al vremii „Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta!”. Niculae se intoarce in sat, unde sora sa, Ilinca, ii povesteste ce se petrecuse in timp ce el lipsise.
In volumul al II-lea, romanul pierde din coerenta narativa, epicul este dispersat, fragmentat si sinuos, naratorul nu creeaza o lume noua, ci o comennteaza, o dezbate. Problema timpului rabdator sau nu cu oamenii, nu mai este esenta epicului, ci acum este importanta ideea, discursul despre destramarea satului traditional si al celei mai vechi categorii sociale odata cu el, fata de care naratorul, ca si Moromete, se simte strain.
„Morometii” lui Marin Preda este un roman realist, caruia caracterul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, ii confera precizie, concizie si claritate. El mai releva si obiceiuri ale satului (jocul calusului, spalatul picioarelor, de Rusalii, ritualurile de inmormantare, cina, secerisul), constituind o fresca a satului romanesc traditional din Campia Dunarii si , totodata, un element adiacent in constructia realismului. Structura sa este cinematografica, iar relevarea reactiilor sufletesti ale personajelor il incadreaza in realismul psihologic.

 

        „Prin ‹‹Morometii››, Marin Preda dovedeste ca taranimea nu e stapanita, cum se credea, doar de instinct, ca, dimpotriva, e capabila de reactii sufletesti nebanuite”(Al. Piru).

 

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s